Limba latină
De la Enciclopedie Online
[editează] Latinitatea daco-romanilor
Într-o primă fază, în secolele I-II d.Hr., are loc pătrunderea limbii latine în lumea dacică. În acest context se disting două forme: "latina romanilor" (vorbită de coloniştii romani, de administraţie, de armată; aceeaşi în toată lumea romană) şi "latina autohtonilor" (care este o latină plină de greşeli, învăţată preponderent pe baza contactului verbal dintre daci şi romani; autohtonii daci continuă să folosească limba maternă ca mijloc principal de comunicare între ei). Începând cu secolele II-III, mai ales după cucerirea Daciei de către Traian, lumea dacică intră într-un contact susţinut şi impus cu lumea romană. În această perioadă, cele două forme de latină tind să se unifice; autohtonii învaţă din ce în ce mai corect limba latină. Propria limbă devine, după două sau trei generaţii de la cucerirea Daciei, un mijloc secundar de comunicare, limitat la mediul familial şi rural.
Primii geto-daci care învaţă corect latina au fost cei înrolaţi în trupele auxiliare care serveau la graniţe (mai ales pe limes-urile de la Dunăre şi Olt). Unii şi-au schimbat numele în timpul serviciului militar şi, după lăsarea la vatră şi acordarea cetăţeniei romane, au îndeplinit funcţii administrative în structuri publice municipale. Un asemenea exemplu este cel al dacului romanizat Aeliu Ariort, care a condus Drobeta când aşezarea avea statutul de municipia.
Noile generaţii de tineri daci, care se trăgeau din veteranii daci ai armatei romane, încetăţeniţi, au servit în unităţile de elită ale armatei romane. Exemple sunt la Troesmis (mormântul lui Iulius Dizzace, dac romanizat; mormântul lui Daizus Comozoi, ucis de costoboci prin 170 d.Hr., ridicat de fiii săi, Iustus şi Valens, deveniţi cetăţeni romani). Un alt exemplu relevator este cel al lui Valerius Marcus, soldat înrolat în Legio XI Claudia (cu garnizoana la Durostorum). Originea lui etnică este dată de numele celor trei fii ai săi: Decibalis, Seiciperis, Mumutzis. Fiii lui erau a treia generaţie de daco-romani; avea şi două fiice: Macaria şi Matidia. Romanizat este şi Iulius Secundinus, care fusese soldat într-o cohortă de pe malul stâng al Dunării. A activat ca evocatus în castrul de la Drobeta, trăind 85 de ani. Monumentul funerar i-a fost ridicat de soţia sa, Atticia Sabina (primul nume este dacic). Alte inscripţii care atestă romanizarea populaţiei locale şi învăţarea limbii latine se găsesc pe tot cuprinsul Daciei romane.
Retragerea aureliană se va face pe fondul existenţei unei numeroase populaţii romanice, care avea deja rădăcini adânci, de mai multe generaţii, şi care va continua să vieţuiască pe mai departe după 275.